Duminica a fost ultima zi a Festivalului International de Teatru de la Sibiu si, spre fericirea mea, am ajuns si eu la o piesa bunicica: Melancolie.
Adevarul este ca mi s-a parut absolut dragalasa inca de la inceput. Fiind intr-o franceza seducatoare, piesa a capatat un farmec aparte si, in acelasi timp, a constituit un bun exercitiu pentru mine... Aparent as fi inteles-o si fara subtitrare, de unde tragem concluzia ca orele de franceza din liceu nu au fost in zadar. :D
Pe de alta parte, piesa a ridicat diverse intrebari... Ca sa intelegeti mai bine, este prezentata povestea unei domnisoare (Tilly) cu tendinte depresive, as zice eu, melodramatice, spune elegant autoarea. Emotiile sunt responsabile de evolutia povestii, iar Tilly se foloseste de ele pentru a influenta restul pesonajelor.
Ceea ce mi s-a parut mie frapant a fost ideea de tristete seducatoare... Oare cum vine asta? Suntem mai atragatori cand suntem tristi?... sau melancolici?... Si daca e asa, atunci ce se intampla cand suntem fericiti? Ne piedem din farmec?... Sucks to be me cazul acesta, pentru ca eu sunt un fel de happy hour cocktail 24/7. :))
Piesa este de fapt o satira si pe alocuri am gasit-o de-a dreptul hilara... Se termina cu bine, zic eu, dragostea este cea care rezolva... sau distruge totul... depinde de care parte va aflati. :P
Good night!
Comments
Post a Comment