Azi ma uitam la un mic horror despre niste liceeni americani ucisi la balul de absolvire, ocazie cu care mi-am amintit de balul meu de la terminarea liceului...ironic, nu?:)) Si nu, balul meu nu a fost horror :P.
In general, cred ca balul asta e supraestimat si nu am inteles niciodata de ce se streseaza unii atat de tare. Treaba cu "prom queen" si ce pierzi in noaptea aia...;;) e all crap! E un moment important, dar viata nu se termina cu asta.
Cu toate acestea, nu pot sa nu recunosc ca al meu bal a fost magic, hi hi! M-a incantat mereu ideea, dar nu am facut un mare caz din asta. A fost totul exact asa cum a trebuit sa fie.
Pregatirile nu au durat luni, nu mi-am facut un tipar despre cum ar arata rochia mea sau cine ma va insoti la bal. Hainele le-am potrivit, pur si simplu, ca prim magie. Nu m-am crizat ca nu gasesc rochie sau pantofi asortati. Bine, recunosc ca m-am smiorcait un pic in mall, nu pentru ca nu as fi gasit rochie, ci pentru ca nu-mi permiteam ce era acolo:D. Dar, pentru ca sunt creativa, am rezolvat , in cele din urma, situatia... cu brio.;)
Balul nu ar fi fost complet fara partenerul meu, un coleg de clasa foarte drag mie, care a trebuit sa astepte inca vreo ora pe canapea facand conversatie cu mama pentru ca subsemnata nu era gata :D. Uf, fetele astea!
Am avut parte si de drame si peripetii cu oameni neseriosi, dar azi chiar nu mai conteaza.
In final, toate elementele puse cap la cap s-au potrivit de minune si am avut parte de un bal minunat. La sfarsitul serii m-am declarat fericita. A fost penultima superpetrecere de care m-am bucurat cu colegii de liceu si asta a fost cel mai important... Ultima a fost petrecerea de continuare care a durat 2 zile... dar asta este alta poveste.
Printre atatea amintiri am uitat de la ce idee am pornit... dar e ok, sunt si eu nostalgica.
Comments
Post a Comment